CANAPEAUA.

.

- Agripino, să dea dracu dacă pot să mai stau pe canapelele astea.

- Ce să faceţi sef, om de actiune, preşedinte jucător nu ca alţii, momăii pe scaune.

- Nu Agripino, fizic, nu mai pot să stau pe fotoliile astea. Sunt tari. Sunt tari Agripino şi eu am rămas cu o sensibilitate de cand băteam mările şi oceanele ţării.

- Şef să ştiţi că şi perna de pe scaunul mae e numai cocoloaşe, zău aşa. Mă miram eu de ce mă doare, pardon de expresie, o bucă.

- Pe mine amandouă, başca spatele de cand m-am operat.

- Scaunele, ca scaunele, dar uitati-vă la biroul meu. I s-a rupt un picior. Nu mai spun de al dumneavoastră.

- Agripino, aş vrea şi eu să stau aşa, pe ceva moale şi fin, că eu am rămas cu o sensibilitate da cand băteam marile şi oceanele lumii. Şi plus de asta, mă enervează culorile astea. Cine dracu le-a colorat aşa, că am inceput să privesc căş.

- Ăia dinainte şef şi dacă nu are omul gust, nu are, ce să-i faci.

- Le schimbăm Agripino, gata m-am hotarăt. Atunci cănd băteam mările şi oceanele universului am văzut şi eu destule. Ce dracu, e ditamai palatul nu? Mai vine şi la noi cineva în vizită. Cum să-l primeşti aşa. Uite, a fost zilele trecute Nuţi. Mi-a crăpat obrazul de ruşine zău aşa. S-a intins şi femeia , pe canapeua aia din biroul meu, că venise ruptă de oboseală de la coafor şi guvern şi s-a sculat anchilozată. Dă-o in măsa de treabă. Gata le schimb.

- Şi ce o să zică aştia sef, ca ii ştiţi cum sunt.

- Sa mă lase în pace Agripino, la cate fac pentru ei, să mă lase in pace, am şi eu dreptul la odihnă ca lumea.

- Păi să schimbăm şi calculatorul şi imprimanta mea.

- Hai că te intreci cu gluma.