ASEARA FUSEI LA UNA.

Nu'ş cum dracu se face că de cate ori zic ca mă duc la una, ajung la cinci, şase. Pană la urmă tot la Zavaidoc ajung. De fapt ajungem. Că nu ajung singur, ci cu amicii. Că are şi tanti Mariana asta un cusur - ne citeşte. Staţi, că nu ascultăm Franky prinţul Ardealului, sau Zev de la Buhusi, aşa că pune si ea muzică, din aceea mai veche care place la toţi, cei din jurul sălciei, muzică de calitate , nu “s-ă moară duşmanii mei, că ce prosti e ei” .
Aseară a plouat. Cat să ude un pic mărgaritarul din jurul meselor.Am fost nevoiti sa mutam masa mai langă trunchiul salciei. A mai plouat o juma de oră. Din salcie.
Mancasem vreo trei mici de caciulă. Mici de mici nu din aia ghiftuiti cu tot felul de ingrediente care mai de care mai sofisticate. Mananci doi şi dai afara 8. I-am consumat aşa cum se cuvine cu sare sau cu mustar, fara sosuri, salate, cartofi. Simplu. Cu sare şi muştar aşa cum ii şade bine unui mic.
- Bă, zise Sile, ducăndu-şi măinile la ceafa şi intinzandu-se, care e grasul ăla, de care zice preşedintele că stă pe noi?
- Tu, băi, umflatule, ii răspunde Gică căutand o scobitoare nefolosită pe masă.
- Nu zău, şi de ce crezi asta mai ţeavă? Ce, dacă am ceva kile in plus sunt si gras. Sunt bine făcut.
- Pă munca şi truda noastră.
- Haida-de. Si de ce, mă rog? Ia zi mă Goguţă, apuca-mai tu. De ce?
- Dă daia. Păi, pe cine plătesc eu mă, din muncuşoara mea, de la patroancă, nu pă tine.
- U sont le nej dantant? U, se văita nea Costică.
- Mai nea Costica, ia mai lasa-mă domle cu limbile matale. Nu vezi ca aştia au tăbărat pe mine. In loc să-mi iei apararea, te vaiţi ca baba lu matale.
- Sile, dracu te-a pus să intrebi? Şi papagalii aştia au dreptate. Cine lucrează mă dintre noi la stat nu tu? Cine mă e factor poştal, eu? Căt iei mă umflatule pe lună?
- Domnule, căt iau pe lună e treaba mea. Pe pămant iau putin, juma din pensia matale de intendent in armată.
- Şi ce mă, asta e scuză. Eu am muncit să ţin pe alţii, acu să muncească alţii să mă ţină pe mine.
- Ai muncit pe dracu. Numarai izmene.
- Auzi mă, fadromă, nu te lua tu de Armata Romană, ca mă iau eu de tine pă urmă. Puturoşilor.
- Bine măi dom Costică, zise Sile maimuţărindu-se. Da Armata Romana a cui era, nu a statului ?
- Băăi,vă spun. Asta mă enervează rău de tot. Era a poporului măi, a poporului.
- Mariano, schimbă discu ala. Nu auzi ca s-a stricat. A rămas pe “fusei....fusei..”