5 sept. 2012

Limbricii rîmelor



     Spunea un limbric,acum cătva timp, că nu o să fim rîme în fața nimănui. Să nu ne trateze nimeni, ca pe niște rîme. Rahat, am fost,suntem și sunt convins că vom fi rîme. O să fim rîme în fața limbricilor din afară. Ăsta este adevărul. Că și limbricii din afară, au rîmele lor. Pe care le căpușează. Stau în curul rîmelor și se servesc. Sunt limbrici, limbricuți, limbricei, limbricoi.
     Și noi, rîmele de pe aici am avut, avem și vom avea, limbrici, limbricuți, limbricei, limbricoi. Că doar nu o să fim noi, mai boi între rîme. Din cănd în cănd ne tratăm contra limbricilor.
     Cel mai rău e, cănd noi credem limbricii, tigri. De fapt nu sunt tigri, ci sunt limbrici de tigri.
     Cum spuneam,din cănd în cănd, ne tratăm contra limbricilor.  
     Acu ceva vreme, multe rîme de la noi, au crezut că au ales șef,un tigru. Vax albina cavaler pasta.   Spunea tigru ăsta, că,mai ceva ca el nu să există, că a fost dat dracu pe mările universului, că dacă nu ești mariner în viață degeaba exiști, că numai ăștia sunt dați dracu pe planetă, că a făcut și a dres, dar  nu a plecat laba și capul în fața nimănui, chiar și atunci cănd veneau limbricii de la securitate, el zicea pas și se pișa pe ei .
     Vacile de rîme de la noi, au crezut. “Băi,mai tigru ca ăsta mai rar”,găndeau vacile. Adică rîmele. Și s-au dus și au votat ca boii, cică vezi doamne, un tigru. A stat “ tigru” ăsta, ceva timp, peste o parte din rîme. Așa, o zonă mai măricică, să zicem de vreo 4 fețe de cazmă. Peste tot lotul de pămănt, de la noi, domneau niște limbrici și limbricoi mari.  “Tigru”,mîrîia, hahaia, scuipa, mai dădea și căte un cap în gură vreunei rîme, dar încet încet, se limbricea. Adică revenea la forma inițială, de limbric,asta incepeau să simtă rîmele. Limbric , limbric, dar nu se putea obișnui cu statutul de limbric obișnuit. Mi se pare și normal, deodată ce o mare parte dintre rîme, l-au crezut tigru.
      Peste alea 4 fețe de cazma pline de rîme, limbricul tigru, a făcut căcatul bici. Și a început să bocească un alt limbric, care vroia să devină limbricoi, și care a ajuns la concluzia, că e prea prost să ajungă limbricoi, mai bine să rămană așa, un limbricoi mai mic.
      Rămele de pe tot lotul,văzănd așa suflețel de limbric, au dat năvală și l-au ștampilat cu rangul de limbricoi, de fapt cel mai limbricoi dintre limbrici.
      Deja începuse marea limbriceală. Ca orice limbric care se repectă, avea o gramadă de alți limbrici pe lăngă el. Și limbrici și limbricuțe. Îi lua pe unii și îi muta de colo pănă dicolo, punea limbricuțele să meargă cu bilețele, limbriceii să îl pupe în limbric, măcănea limbricește pe peste tot, îi ridica pe limbricii rîmelor de pe alte loturi, la rang de licurici, punea limbricuții să fută pe alți limbrici care fuseseră limbricoi, mă rog tot tacămul.
      După ceva timp de limbriceală majoră, mai mulți limbrici, care vroiau să ajungă și ei limbricoi, au pus de un tratament anti limbricoi. Tratament dăla de rîme de la țară, cu zeamă de varză. Și au făcut-o de Bruxelles. Varza. Că vacile de răme, care au zis că marea limbriceală trebuie să continue, au fot mai mulți decăt ceilalți, însă marea majoritate a rîmelor au stat acasă și a ieșit tot Limbricoiul. Uau, a fost mare viermuială, s-a dus Limbricoiul în Piață la rîme, s-a hăhăit la ei, le-a spus niște limbricisme de i-a dat gata.
      A crescut de atunci numărul de limbrici și limbricei. Nu puteai să faci ceva, fără să nu vezi sau să auzi de un limbric. A crescu exponențial și numărul de limbricoiuți. Trageau rîmele,trageau și limbricoiuții sugeau. De la o bucată de maț, la altul nu mai mergeau cu, ci cu dalea mari.Vorba aia ,limbricul subțire, cu cheltuială se ține. Și rămele plăteau, că na, așa limbrici mai rar. Dacă tot ai în maț, așa limbrici de calitate, trebuie să plătești.       
      De la un timp însă situația a început să se limbricească rău de tot. Nu din cauza rîmelor noastre, sau a altora, ci din cauza limbricilor, de aici și de aiurea.
      Iar fi durăt în limbric, pe Limbricoi și pe limbrici,dar se limbricea și situația lor. Și a zis Limbricoiul, bă rîmelor vă fut. Și i-a futut. Rău. De fapt de două ori. Odată, că a pus niște limbrici din altă parte, să se înmulțească rău de tot, de rămăseseră doctorii mască. Nu văzuseră așa inmulțire. Rămele, au rămas vaci. Si au rămas așa ceva vreme, zicănd, mă da boi mai suntem.
       Au făcut ceva gălăgie, așa de doi lei. La început. Pormă mai tare. Și mai tare. Că la pus dracu pe Limbricoi, să zică nasoale, de o rîmă mai de soi.
       A început nebuneala. Libricoiul, a văzut că se începuse tratamentul antilimbrici, așa că l-a dat jos din funcție pe Sugilimbricu. A pus în locul lui, un alt Sugilimbric, care se ocupa cu ghiorăitul mațelor, transmițăndu-i Limbricoiului tot ce se întămpla în burdihan.
       Rîmele în schimb, ziceau în continuare, că tratamentul antilimbrici trebuie să continuie. Așa că s-au apucat de curățat limbrici. Au mai rămas din limbrici, limbricoi și limbricuțe vreo 20%. Destul însă, mai ales că Limbricoiul, era tot Limbricoi. Turba. Îu, e nasol cu limbrici, dar să mai fie și turbați. Așa că rîmele, au găndit  să scape de tot de Limbricoi, că ziceau ei, dacă scapă de Limbricoi, scapă și de limbricei și limbricuțe.
        Limbricii care vroiau să ajungă limbricoi, au zis, mă fratemiu, trebuie s-o punem de un tratament cu  referendumicină, că asta e cel mai ce. S-au dus rîmele să doneze refendumicină, cu milioanele. A ieșit o cantitate mare, mare de referendumicină. Degeaba, pencă Limbricoiul le-a zis limbricilor, limbricuțelor, limbriceilor, alelei, săriți pe rîme cu boicumicină. Căcat în ploaie, că unele rîme de cretine ce sunt, nu se duc la donare nici de ale dracu, indiferent de ce ar trebui să se ducă. Dar Limbricoiul a zis, că și aștia au dat boicumicină.
        Problema cea mare, e că, cantitatea de refendumicină rezultată, ajungea pentru tratarea tuturor bivoliro de limbrici, din Kalahari și nunumai pentru mii de ani, dar veniră niște Limbricoizi, ce își ziceau doctori și au zis că nu merge, că dacă mai erau vreo cîteva doze, mergea, dar așa nu. Acum,aveau și „doctorii” aștia dreptate, că aveau și ei locuri călduțe în burdihan și la ce dracu le-ar fi trebuit să iasă afară, să ce ?
        Ceva, tot a făcut referendumicina. L-a ținut pe Limbricoi departe ceva timp. Nu a ieșit nici măcar așa vreo săptămănă. Nu a avut ce face însă, pencă se mărita Gogoașalimbricel, așa că a trebuit să dea nas cu refendumicina, dar l-a durut în cur.  S-au limbricit ei la nuntă ce sau limbricit, însă tot a trebuit să dea nas Limbricoiul. Și a dat. Bine că nu început iar cu marinaria și cu traficul cu și cu anticomunismul și cu, ci a ieșt frumos în fața limbricilor ce trebuiau să spună mai departe ce răgăia  Limbricoiul, că totuși, tot luase in meclă ceva refendumicină. Așa că a ieșit în fața rîmelor, cu un muian frumos, plin de ură. A început cum îi stă bine unui Limbricoi, împroșcănd venin.
        Rîmele s-au resemnat ca vacile. Găndesc că nici un tratament nu are efect. Nici zeama de varză nici refendumicină.
        Adevărul e că tratamentul contra limbricilor, e nasol. Mai ales cănd sunt și limbrici din afară. Vor și ei ceva. Cică pentru rîmele de la ei și pentru rîmele noastre. Nu,nu. Pentru ei și pentru limbricii lor.  
        Un tratament există. Bagă degetul în cur și scoate Limbricoiul.  
        Limbricii, nu au ce căuta pe lumea asta. Nici măcar în rîme.Unde ați văzut voi,ca pe vreun limbric, să-l intereseze de vreo rîmă.Îl interesează, de ce e în rîmă.Un Limbricoi,cu atăt mai mult. La el nu există bunul simț.
        Așa că, scoateți Limbricoiul,puneți-l în borcan zăbrelit. Pentru luare aminte.Și pentru mult timp.







2 aug. 2012

TACI !!



Unii sunt de dreapta.
Unii sunt de stănga.
Unii sunt și mai de dreapta.
Unii sunt și mai de stănga.
Unii sunt de centru.
Unii sunt și mai de centru.
Unii sunt de nici un fel.
Unii sunt și mai de nici un fel.
E un joc. La care, suntem toți invitați să luăm parte. Eu unul, am luat parte din 90 incoace ,la toate jocurile. Nu am stat în tribune. Și nici nu o să stau. Nu îmi place să stau să mănănc semințe, să mă uit după fufe și să pierd fazele importante, golurile, așteptănd pe urmă să ajung acasă și să văd reluările. Stai în tribune,treaba ta,dar pe urmă TACI.Nu te băga.Nimeni nu te-a oprit să  joci.
Indiferent cum și cu cine.TACI,NU FACI PARTE DIN JOC.
Jocul implică cel puțin doi participanți. Unul poate să fie cronometrul. Tu ăla din tribune, nu faci parte din joc. Vrei să joci, intră pe teren. Degeaba spui după meci, mamă ce le-am făcut.
TACI, nu ai făcut nimic.Ai spart semințe, sau te-ai uitat după fufe, sau după camerele de luat vederi, să te prindă vreuna, să te vadă măta la televizor, cum rănjești fasolea. Te-ai luat după antrenor și nu ai participat la joc,TACI. La sfărșitul jocului, de fapt nici nu se termină jocul și sări ca bezbeticul în sus urlănd că ai învins.
TACI, nu ai învins , chiar dacă poate scorul de pe tabelă, te arată invingător. Nu ai fost în arenă, ai fost în tribune, acasă, sau în altă parte. De fapt, erai obligat să joci, chiar dacă jucănd pierdeai.
TACI, acum pierzi mult mai mult,infinit mai mult. Ce o să spui la următoarea partidă? Băi, dacă vreau joc, joc, dacă nu, nu, în funcție de căt de prost te-ai antrenat,sau.......cine știe ce îți trece prin cap.
TACI, cum adică, nu joci și căștigi?
TACI și joacă, indiferent ce îți spun antrenorii, arbitrii.Asta dacă vrei să iei parte la joc. Nu ești obligat. Dar nu îmi spune mie,:băi boule,ai jucat singur și de prost ce ești, ai ieșit pe locul doi.
TACI. Ce dacă  am antrenori de doi lei și arbitri contra, sunt mulțumit că am jucat. Ai și tupeul să-mi răzi în fața a doua zi, spundu-mi:vezi animalule,te-am bătut.
TACI și ronțăie semințe mai departe.Tu, nu exiști în ecuația asta. Ești doar spectator. DA, ai dreptul să fii spectator. Dar TACi și nu mă fă pe mine fraier, că ma jucat singur și am pierdut.
NU,nu, eu nu am pierdut.
TACI, mai ales că te-ai luat după alții, pe care ascultăndu-i, credeai că vei căștiga stănd în tribune. Da, ei căștigă oricum,ori azi, ori măine, ori dacă participă, ori dacă nu participă, după cum le dictează interesul. Interesul lor,rareori e și interesul tău.
TACI, nu ai nici un drept, să-mi spui mie că sunt prost că am jucat, că vezi doamne dacă nu jucam căștigam. NU,nu tu căștigi, Eu căștig. Și știi ce căștig cel mai mult și mai mult? Da,da. Nu mai am deloc încredere în tine. Deloc.
Așa că, poate ai căștigat nejucănd, dar măcar ai bunul simț ,să TACI.

27 iul. 2012

DA,doar pentru atît.

1. A fost condamnat Iacubov, Vîntu, fostu ministru al agriculturii Mureșan, Adrian Năstase și mulții alții urmează. Acest lucru îi înspăimântă, a spus Băsescu.
                    DE UNDE ȘTII MONȘER ?DAI ORDINE ÎN ACEST SENS?

2.LUAȚI-O LA FUGĂ COPII ,RETRAGEREA ȘI VOM  ÎNVINGE.
      Așa făceai și pe vapor?  Venea un val mai mare și o luai la fugă? Sau puneai pe altul să te care în cărcă?




3.

versus
 
 

26 iul. 2012

Stenograme

V-am mai povestit eu,că, coana mare,nevasta lu domn general nea Costică, mai băntuie cam de trei ori pe săptămăna pe la partid.Îi place să se implice în viata politică și mai ales papanașii cu smîntănă pe care îi face coana Leontina la partid și din care îi aduce și lu domn general nea Costică pe lănga ciorba de fasole sau cea de burtă, că acum fiind vreme de restriște și suspendatu plecat, meniul e mai puțin variat ca în vremurile bune, cănd pe lăngă inaugurarea vreunei gondole, Nuți inaugura și căte o rețetă. De măncare. Dintr-o vorbă într-o bărfă și invers, lu coana mare, îi căzu ochii pe niște hărtii, pe care curăța coana Leontina niște crap de Dunăre, pentru plachia de pește ce o comandase Suspendatu la sediu de campanie.Vigilentă și cu dioptrii +6, coana mare zise în suflețelul ei, hait, am pus-o de un ban cinstit. După ce coana Leontina termină de curățat zarzavatul și pestele, a rugat-o pe coana mare să ducă resturile la gunoi, lucru pe coana mare îl făcu, păstrănd hărtiile. Să vezi fugă pe coana mare.
 - Costicăăăăăăă, urlă coana mare cănd ajunse acasă, Costicăăăăăăăă....
Domn general nea Costică tocmai ațipise, frănt de atăta luptă politică și după întîlnirea de aseară, de la Salcie.  Mai să cadă omul din pat. 
- Ce e fată, ce e? Ce zbieri așa? Si-a dat demisia ?
- E și mai de bine Costică și mai de bine. Am făcut rost de bani.
Domn general cănd auzi de bani, mai ales că la Salcie nu mai plătise de ceva timp, iar tanti Mariana spunăndu-i ieri pas, se îmbujoră în obrăjorii lui de general.
- De unde și căt ?
- Taci, sună-l pe Tapalabă.
- Păi unde-i telefonul?
- În fața ta, chiorule.
- Nu domle aparatu, numărul, că eu nu-l mai știu de cănd am demisionat din partid, acu trei luni.
- Ptiu.Lasă că o sun pe Ica, ca asta precis îl are. Fii atent, pănă fac eu rost de telefon, tu găndeștete la cum negociezi cu Tapalabă. Nu te lăsa Costică, nici mort. Scoate căt mai mult. Că el, are șansa să ajungă general cu opt stele ,nu ca Turcitu colonel. Ce să mai zic de tine. Așa că vezi cum negociezi. Fii atent ce am găsit. Stenograme Costică,stenograme. Baza suspendatului Costică. Tot timpul cănd e cotoioasă, pac la Evz. Acu, noi o luam pe după leuștean să scoatem și noi ceva.
Domn general nea Costică,își pune ochelarii,care îi căzură instantaneu.
- Draga mea..
- Este că e de bine Costică?
- Suntem mari. Luni ne reînscriem în partid. Să vezi ce le fac eu ălora de la Salcie, mai ales lu Goguță, care mă calcă pe bătături. Duminică, mergem la partid și nu mai ieșim de acolo, păna la două noaptea, cănd o să anunțe Vicleanu rezultatele finale. Dă telefonul.
Problema cea mare a fost, cănd a trebuit să dicteze stenogramele domn Costică lu Tapalabă, că pe ele curățase coana Leontina pește și zarzavat și era pătată rău. După ce a terminat cu Tabalabă, m-a sunat și pe mine.
- Băi Goguță apucam-ai tu de puță,ascultă:




Telefonul- tîrrrrr,țîrrrrrrr........
Maricica- Agripinooooooo........sună telefonu.
Telefonul- îrrrrr,țîrrrrrrr.......
Marin- Lasă Maricico  ,mă duc eu să o chem.
Marin- Agripino, sună în draci telefonu ăla albastru,săi.
Agripina- Îu, e Suspendatu. Marine, dă drumu la apa caldă in piscină.
Telelefonul- țîrrrrrr,țîrrrrrrr......
Agripina- (vocea mieros gîfăită)  Alo, daaaaa
Suspendatu- Unde umbli Agripino?
Agripina- Eram pănă la interimar
…………………………………………………………………………………………………………………
Interimaru- Agripino........
Agripina- Imediat șefu, imediat.
Suspendatu- Cum imediat Agripino, cum imediat, cu cine vorbești?
Agripina- Vorbeam cu interimaru
Suspendatu- Păi și de cănd e adormitu ăla șef Agripino, de cănd ? Șefu trebuie să fie galactic și  unu   singur e galactic.Te pomenești că-i faci și gargară.Am auzit că le trosnește ca lumea?
Marica- Marine, verifică dracu apa la piscină, că se opărește suspendatu.
Suspendatu- Băi,liniște ce dracu, că se aude pănă la cea mai bună pretena a mea și la cea mai bună pretenă a lu Moni Ghergheasca.
Agripina- Nu se aude șef nu se aude, că de cănd ați plecat dumneavoastră Ionuț a oprit telefoanele alea din..
.........................................................................................................................................................
Suspendatu – Taci
…………………………………………………………………………………………………………………
Interimaru- .....(nu s-a înțeles) cheamă-l pe Felix la mine.
Ăla de nu s-a înțeles- Imediat.
.......................................................................................................................................................
Ăla de nu s-a înțeles – A zis că e ultima dată, cănd mai acceptă așa ceva. A zis să vă mișcați pardonul și să vă duceți la dansul.
Interimaru- Pregătește mașina.
........................................................................................................................................................
Victor- Să îmi bag in ia de mobilă.Ce dracu e așa de grea?
Gina- Taci și cară
...........................................................................................................................................................
Telefonul- țîîîrrr.....țîîîrrrrrr
Ușa- Zbang
Tocul ușii- Auuuuuuu
Nela- Aloooooo
Angela Merkel- Obărtain
............................................................................................................................................................
Agripina- Doamna Merkel,galacticu e suspendat.
Angela Merkel- spilhozen
Agripina- Dacă știți, sunați la dansul. Îl gasiți la numărul lui Moni Ghergheasca
Angela Merkel- foraibăn.
Agripina- Pentru puțin. Salutari lu Viviane. Dacă dănsa nu se lasă, nu ne lăsăm nici noi. Ce faceți duminică, stați acasă, da? Nu vă prezentați la vot, este?
Angela Merkel- Ia.................................................................................Ich liebe Galacticu.................................făsssss..............................................................zbang..........Opel,Audi................................halt……………
............................................................................................................................................................
Suspendatu- Agripino, i-ai scris lu pretena mea cea mai bună, lu Angela că interimatu vrea să scoată țara din Nato?
Agripina- A zis că vă sună dănsa.Puteți să-i spuneți dumneavoastră.............................................
Suspendatu- .........................băgam.................nu puteai să o minți tu? Dacă mai sună, spune-i ,că se duce dracu Deveselu. Belim pula cu rușii, trimit ăia bombardea...........................   A belit-o hoțu......îl mănancă pușcăria, cum poa să spună că eu stau în viloiul ăla. Ce dacă fac și eu niște înoturi acolo, inseamnă că e a mea?.................................Și de unde știe el că Boc îmi dădea mie vila.............La pușcărie lăngă Bombo.
............................................................................................................................................................
Agripina- Ce faceți,plăngeți?
Suspendat-  Cănd oi fi în direct labeunutv. Îl dau în judecată. Minciuni ordinare, ca și chestia cu copilul. M-am jurat în fața lu domn colonel Turcitu și plus de asta s-a demonstrat cu pixelul albast......................
Agripina- Ăla era un pixel, asta e ditamai viloiu. Da ia spuneți,a adus Vică bicicleta aia bengoasă, unde  o punem? Tot în sala de fitnes sau o lăsăm lăngă piscină? A, apropo,a venit doamna Nuși și și-a luat halatul și papucii.
Suspendatu- ...................................Eba cu Sida mulți copii........................ditamai galacticu.....................în cotineață,în Mihăileanu v-a sta Maria,așacă...........................................Biroul meu mai e sigilat,că mă aștep la orice.
Agripina- Este sigilat.
Suspendatu- Dute pănă acolo și vezi e o geantă maro..
Agripina- Nu mă duc,mă vede interimaru,nu a adormit încă.
Suspendatu-Trimite-l pe Gelu.
Agripina- Nu poate,îl leagănă pe interimar.
............................................................................................................................................................
Suspendatu- Băi cine i-a dat cheile lu Tonta,bă?
............................................................................................................................................................
Suspendatu- Muie bă,mai e cineva pe acolo? Băi, am în birou un document exploziv. Aștia vor să desființeze tot, nu numai pe mine. Alo,alo....alo,alo.Alo, alo…..
            Evenimentul zilei,so pe ei. I-a de aici documentu.
............................................................................................................................................................
Sică- Vax.

Domn general nea Costică s-a oprit aici.Cică a obosit.Îl cred. Are o vărstă. Și e și genaral. A zis că o să continue,măine,ori la telefon, ori la Salcie.







-