22 nov. 2011

BRAVO


Dacă doamna Udrea,ne invită pe blogul dănsei,să aflăm ce bine stăm ,mi-am permis să copiez , inălţătoarele realizări:
Atăt am făcut-copy/paste,că doar nu sunt secrete de stat,deodata ce sunt publicate pe bogul dănsei,nu?Plus de asta,fiecare am avut o contribuţie căt de mică.este?
DECI:
România a avut cea mai puternică relansare economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea din 2011. Economia a crescut cu 1,9% faţă de trimestru al doilea.
Pe primele 9 luni ale anului, creşterea economică este de 2,6%. Principalele sectoare care au contribuit la rezultatul bun sunt:
Construcţiile. În trimestrul al treilea din 2011, creşterea a fost de 7,4% faţă de trimestrul al treilea din 2010. A patra cea mai mare creştere din UE, unde media a fost de 1,8%.
Turismul. Creştere de peste 16%.
Agricultura. Creştere de 24%.
Industria. Creştere de 6,8%.
Exporturile. Creştere de peste 25%.
Fondurile alocate pentru investiţii au crescut constant în ultimii ani. Prin comparaţie, prin buget s-au alocat anul acesta 35,4 miliarde de lei, în timp ce în 2008, anul considerat cel mai bun de Guvernul Tăriceanu, investiţiile au fost de 32,6 miliarde de lei.
România se află pe locul doi în UE la ponderea investiţiilor raportate la buget: 23,2%. Înaintea noastră se află doar Cehia (24,8%).
Şi anul viitor vor creşte sumele alocate investiţiilor: de la 35,4 miliarde de lei la 37,8 miliarde de lei.
România are unul dintre cele mai mici deficite bugetare prognozate din Uniunea Europeană: 4,4% pentru 2011, în condiţiile în care, după trei trimestre, ne aflam la 2,52% (ceea ce ne-a şi permis prima rectificare bugetară pe plus).
România are una dintre cele mai mici datorii publice din Europa – aproximativ 35% din PIB.
Prin comparaţie, alte ţări au: Grecia (peste 150%), Italia (peste 120%), Belgia (aproape 100%), Germania şi Franţa (aproape 86% fiecare), Marea Britanie (peste 80%) etc.
România se află printre ţările cu cea mai mică rată a şomajului – doar 4,93%. Asta în timp ce media europeană este cu peste 2,2% mai mare.
Prin comparaţie, rata şomajului în alte ţări este de: 9,4% (Polonia), 9,9% (Ungaria), 9,9% (Franţa), 11,9% (Bulgaria), 13,5% (Slovacia), 22,6% (Spania).
România are una dintre cele mai mici inflaţii anuale din UE: 3,6% în octombrie.
Prin comparaţie, Marea Britanie are inflaţie anuală de 5%, Estonia 4,7%, Slovacia 4,6%, Italia (3,8%), Ungaria (3,8%).

EI? SIMTE CINEVA CEVA?
NU-Ş CUM DRACU, DE NU DĂM PE AFARĂ CU AŞA CREŞTERI ŞI CĂT DE BINE STĂM

Un comentariu:

  1. Basne,cone cum zice si Secspir in pesa aia
    Regele Lear,hai sa traiesti.D

    RăspundețiȘtergere